Panangin

Substanţele active din Panangin joacă un rol important în diferite procese metabolice, precum şi în funcţionarea sistemului nervos, muscular, inimă şi sistemul circulator. 

Nu utilizați Panangin: dacă sunteți alergic la substanțele active sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.

Panangin este contraindicat la pacienții cu: insuficienţă renală acută sau cronică, boala Addison (insuficienţă a cortexului suprarenal), tulburări de conducere cardiacă, tensiunie arterială extrem de scăzută, determinată de colaps circulator asociat cu incapacitatea inimii de a pompa suficient sânge (şoc cardiogen).

Panangin poate fi utilizat doar sub supraveghere medicală în tulburări potenţial asociate cu un nivel ridicat de potasiu în sânge.

Tetraciclinele administrate oral, sărurile de fier şi florura de sodiu inhibă absorbţia Panangin. Este necesar să treacă minim 3 ore între ingestia acestor medicamente şi administrarea de Panangin.

Administrarea concomitentă de diuretice care economisesc potasiul şi/sau medicamente pentru scăderea tensiunii arteriale, pot duce la un nivel ridicat de potasiu.

Datorită faptului că nu există studii privind administrarea Panangin în timpul sarcinii și alăptării nu se recomandă utilizarea acestuia în perioadele respective.

Doza recomandată este de 1 până la 2 comprimate filmate de trei ori pe zi.

Doza zilnică poate fi crescută până la 3 comprimate filmate de trei ori pe zi. Se recomandă administrarea Panangin după masă, deoarece aciditatea gastrică poate afecta eficienţa tratamentului.

Rareori au fost semnalate tulburări digestive (greață, diaree, dureri abdominale).

Ca rezultat al ingestiei unor doze mai mari, frecvenţa scaunelor poate creşte.

În caz de supradozaj pot apare fenomene de hipermagnezemie și hiperpotasemie. Hipermagneziemia este favorizată de insuficiența renală, stări de deshidratare marcată, hipotiroidism, boala Cushing. Simptomele constau în greață, vărsături, hipotensiune arterială (apar la valori ale magneziului seric de 3-5 mEq/l), somnolență, hiporeflexie, slăbiciune musculară (la 7 mEq/l), comă cu deprimare respiratorie și oprirea inimii (la 12-15 mEq/l).

Tratamentul constă în micșorarea aportului de magneziu, ingestia de lichide (pentru combaterea deshidratării), calciu intravenos. Dializa poate fi utilă.

Hiperpotasiemia este favorizată de insuficiența renală și de insuficiența corticosuprarenaliană. Manifestările clinice, evidente când potasemia depășește 8 mEq/l, constau în tulburări neuromusculare, tulburări cardiace – bradicardie, hipotensiune arterială, aritmii (mergând până la fibrilație ventriculară), modificări caracteristice ale electrocardiogramei (unde T ample și ascuțite, ST izoelectric, aplatizarea undelor T). Tratamentul constă în micșorarea aportului de potasiu, uneori este necesară administrarea de rășini schimbătoare de cationi (polistirensulfonat), care are o afinitate mare pentru inul de potasiu. În caz de crize de hiperpotasiemie se folosesc săruri de calciu și sodiu, care au acțiune antagonistă potasiului și glucoza, care determină scăderea potasemiei.