Metformin

Metformin este indicat în tratamentul diabetului zaharat non-insulino-dependent (de tip II), în special la pacienții supraponderali, în cazul în care exercițiul fizic și dieta nu pot restabili echilibrul glicemic. Metformina poate fi administrată individual sau în asociere cu insulina sau cu antidiabetice sulfonilureice.

Administrarea Metforminei este contraindicată în: hipersensibilitate la clorhidratul de metformina sau la oricare dintre excipienții produsului; cetoacidoza diabetică, precoma diabetică; insuficiența renală și hepatică; acidoza metabolică decompensată; insuficiența cardiacă; coma hiperosmolară; boala arterială ocluzivă periferică; infarct miocardic recent; insuficiența respiratorie;

De asemenea nu este recomandată administrarea Metforminei în caz de hipoxie tisulară (anemie, colaps sau șoc); stări catabolice (in cazul neoplaziilor); alcoolism; infecții acute sau cronice severe; examinari radiologice dacă este necesară administrarea intravenoasă de substanțe de contrast iodate.

Metformina nu este indicată în: diabet zaharat de tip 1; în cazul în care pacienții cu diabet zaharat de tip II nu mai răspund la tratamentul cu sulfonilureice.

Tratamentul cu clorhidrat de metformină trebuie adaptat în funcție de rezultatele investigațiilor metabolice (glicemie, glicozurie) și de regimul dietetic al pacientului.

Doza inițială recomandată este de ½ comprimat Metformina 1000 mg de 2-3 ori pe zi.

Dacă răspunsul glicemic nu este satisfăcător, doza se crește treptat, sub supraveghere medicală, la intervale de câteva zile până la 2 săptămâni, până la atingerea dozei eficace. Doza maximă este de 3 comprimate Metformină 1000 mg pe zi.

Comprimatele se administrează cu apă în timpul mesei. Durata tratamentului depinde de evoluția bolii.

Asocierea metforminei cu unele medicamente poate intensifica efectul de scădere a glicemiei și anume: insulina, alte antidiabetice orale; IMAO (inhibitori de monoaminooxidaza); antiinflamatoare nesteroidiene; oxitetraciclină; fibrați; inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei; ciclofosfamida sau derivații săi.

Administrarea pe perioade lungi a blocantelor beta-adrenergice poate, de asemenea, să determine scăderea glicemiei. 

Medicamentele (cum este cimetidina) care întârzie eliminarea metforminei, cresc riscul de acidoza lactică.

Există medicamente care pot să reducă efectul metforminei de scădere a glicemiei: combinații estroprogestative, glucocorticoizi; anticoncepționale orale; glucagon; adrenalina și alte simpatomimetice; hormoni tiroidieni; diazoxid, fenotiazine; tiazide și diuretice de ansă;acid nicotinic și derivați.

Colestiramina scade absorbția metforminei și reduce astfel efectul acesteia.

Metformina poate accelera excretia derivaților cumarinici, ceea ce impune efectuarea periodic a testelor de coagulare.

Consumul de alcool etilic poate potența hipoglicemia și creste riscul de acidoză lactică, în special în caz de post sau insuficiență hepatică și malnutriție. 

Tratamentul cu Metformină poate da reacții gastro-intestinale: greață, vărsături, diaree, dureri abdominale și scăderea apetitului, în special la inițierea terapiei; în majoritatea cazurilor, dispar spontan. Pentru a preveni apariția reacțiilor adverse gastro-intestinale, se recomandă administrarea metforminei în 2-3 prize, în timpul meselor sau postprandial. Ameliorarea tolerantei gastro-intestinale se obține și prin creșterea lentă a dozelor.

Ocazional, pot să apară cefalee, amețeli și oboseală, gust metalic.

Foarte rar apar reacții de hipersensibilitate cutanată. În special la pacienții la care se administrează tratament pe perioade lungi de timp, apare foarte rar scăderea absorbției vitaminei B12 și scăderea concentrației plasmatice a acesteia.

Rareori, în timpul tratamentului cu Metformina poate să apară acidoza lactică cu risc letal potențial. Acidoza lactică poate avea la început manifestari asemănătoare cu reacțiile gastro - intestinale produse de metformină: vărsături, greață, diaree și dureri abdominale. În decurs de câteva ore pot să apară hiperventilație, dureri și spasme musculare, obnubilare si comă.

Metformina administrată individual nu produce hipoglicemie. Foarte rar asocierea cu sulfonilureice determină hipoglicemie. Semnele acesteia pot fi: tremor, transpirații, palpitații, bulimie, agitație, parestezii periorale, cefalee, paloare, somnolență și alte tulburări ale somnului, iritabilitate, anxietate, mișcări necontrolate, depresie. În hipoglicemie marcată se poate produce pierderea conștienței.