Miofilin 100 mg

Nu utilizaţi Miofilin dacă: sunteţi alergic la oricare dintre componentele Miofilin, luați altă medicaţie conţinând xantine sau aţi consumat alte preparate xantinice (ceai, cafea) sau aveţi intoleranţă la acestea; suferiţi de atac de cord; suferiţi de porfirie acută intermitentă; aveţi hemoragii la nivelul creierului; suferiţi de nefrită acută; suferiţi de epilepsie; suferiţi de ulcer gastro-intestinal (contraindicaţie relativă).

Miofilin nu va fi administrat pe cale intramusculară.

Dacă injecţia intravenoasă se efectuează prea repede, pot apărea convulsii, hipertermie şi colaps. Administrarea la pacienţii cu infarct miocardic poate fi fatală, datorită scăderii bruşte a presiunii sanguine. Administrarea se va face într-un ritm care să nu depăşească 25 mg/minut.
Miofilin soluţie injectabilă va fi administrată cu prudenţă în următoarele situaţii:
afectare severă a inimii; afectare a vaselor inimii; tensiune arterială crescută; hipertiroidie;
vârste extreme: bătrâni, nou-născuţi; obezitate; hipersensibilitate la teofilină;
insuficienţă hepatică; convulsii; glaucom; diabet zaharat; boli febrile.

Soluţia injectabilă Miofilin va fi administrată de personalul medical specializat. Miofilin se administrează exclusiv pe cale intravenoasă, într-un ritm foarte lent: 5–10 minute.
La adulţi şi adolescenţi doza recomandată este de 0,6 mg/kg/oră, în perfuzie intravenoasă continuă, administrată după o doză de încărcare de 5 mg/kg, în perfuzie lentă, pe parcursul a 30 minute.

La vârstnici (cu vârsta peste 65 ani) doza recomandată este de 0,3 mg/kg/oră.
La copii doza recomandată este de 0,7–1,2 mg/kg/oră, în funcţie de vârstă, în perfuzie intravenoasă continuă, administrată după o doză de încărcare de 7 mg/kg, în perfuzie lentă, timp de 20–30 minute.

La pacienţii cu afecţiuni hepatice sau insuficienţă cardiacă, doza va fi de 0,1–0,2 mg/kg/oră, în perfuzie intravenoasă continuă, după ce s-a administrat o doză de încărcare de 5 mg/kg, timp de 30 minute, în perfuzie intravenoasă lentă.

După ameliorarea clinică se va trece la forma orală de administrare.

Simptomele care pot să apară în cazul administrării unei supradoze sunt:
La copil pot apărea agitaţie, logoree, stări confuzionale, vărsături repetate, hipertermie, tahicardie, fibrilaţie ventriculară, tensiune arterială scăzută, tulburări respiratorii, tulburări neurologice însoţite de convulsii.

La adult pot să apară: vărsături, greţuri, dureri epigastrice, cefalee, tahicardie, insomnie, dezorientare, excitaţie, delir, hipertermie, confuzie, stop cardiac.

Miofilin nu se administrează concomitent cu: alte preparate xantinice (ceai, cafea), enoxacina, troleandomicina, eritromicina, viloxazina.

Miofilin se administrează cu precauție în asociere cu: cimetidina, fluconazolul, ciprofloxacina, norfloxacina, pefloxacina, fluvoxamina, mexiletina, ticlopidina, tacrine, pentoxifilina,
blocante de calciu, contraceptive orale, thiabendazol, allopurinol.

Alte medicamente care vor fi administrate cu precauție în timpul tratamentului cu miofilin sunt:
carbamazepina, fenobarbital, fenitoina, primidona, rifabutina, rifampicina, ritonavir, efedrina sau alte simpatomimetice, halotan, ketamina, benzodiazepine, curarizante antidepolarizante,
troleandomicina, clindamicina, preparate cu litiu, propranolol.

La fumători se recomandă o mărire a dozelor de miofilin.

Alte asocieri medicamentoase de care trebuie ţinut cont: claritromicina, josamicina, roxitromicina.

Utilizarea teofilinei în timpul sarcinii nu este recomandată, decât atunci când este absolut necesar.
Teofilina trece în laptele matern și poate determina o stare de hiperexcitabilitate la nou-născut. De aceea nu se recomandă alăptarea în timpul tratamentului cu teofilină.

Miofilin poate produce ameteţi, tensiune arterială scăzută, agitaţie, de aceea trebuie prudenţă în utilizarea sa la cei care conduc autovehicule sau manevrează utilaje.

Tratamentul cu Miofilin poate avea ca reacții adverse: ameţeli, tensiune arterială scăzută, dureri precordiale, mai ales după o injecţie intravenoasă rapidă; greaţă, vărsături, dureri epigastrice, anorexie; cefalee, excitaţie, insomnie; tahicardie, palpitaţii şi aritmii.

Injectarea intravenoasă rapidă poate fi urmată de: înroşirea pielii, tensiune arterială scăzută, aritmii severe, dureri precordiale, greaţă, vărsături, nelinişte marcată, convulsii. Au fost semnalate unele cazuri de moarte subită.

Rareori poate apărea sindromul subocluziv.

Cu totul excepţional, au fost descrise manifestări alergice.

Metabisulfitul de sodiu excipient poate determina rar reacţii de sensibilitate crescută grave şi
bronhospasm.